Pe drumul către împlinire…

          Mi-am tot propus să mai scriu și eu un rând, s-aștern un gând, un vis, o speranță. Nu știam și nici acum nu știu exact ce/despre ce (cine)/cum să scriu, dar Simona (în al ei jurnal de mamă) m-a provocat să scriu despre cuvântul anului 2016 . Și-ncep a scrie:

Cuvântul ce-l așez aici e scris dintr-o speranță,

în inimă îl țin ascuns, ca el să dăinuiască.

E vorba despre șansă, ce leagă-n mine încrederea și curajul.

Acest an îl alint „anul meu”, în care sper și în care-mi redescopăr puterile.

___home_is_behind____by_summerdreams_art-d9o5585Sursa foto

          Este drumul pe care trebuie să-l parcurg până la capăt. Să trec peste orice obstacol și să mă întorc în fiecare zi acasă cu fruntea sus și c-un mare zâmbet pe față.

Mi-am promis să nu dezamăgesc, să nu mă plâng, să nu renunț.

Privesc spre cer şi zăresc, printre nori, raze de soare ce-mi mângâie chipul. Zâmbesc şi şoptesc „mulţumesc„!

Cugetare (22).

Simt un gol în suflet, dar privesc spre cer şi dintr-o dată un aer cald îmi pune sufletul în mişcare…aripile îngerului meu mă cuprind într-o îmbrățișare.

 

                                Mamaia mea, iartă-mă că nu ţi-am arătat îndeajuns      

                                                               că-mi erai în suflet şi că te iubeam…  

                                                                 (și te iubesc, pentru totdeauna!)

Flavius Teodosiu – The SaxMan

Acest artist nu mai are nevoie de nicio prezentare. Muzica lui te va face să vibrezi până-n adâncul sufletului.

Apasă play și lasă-ți sufletul să zboare. ♪ ♫

Interpretarea ce mi-a cucerit inima: 

Darul suprem

Vremuri trecute, dar versuri încă vii. ✔ ツ

Marius Crăciun

Când deschizi pentru prima dată ochii,
Dai faţă-n faţă cu darul suprem
Nu lasa viaţa în mâna sorţii
Această secundă e un cuget etern

Simţi uneori cum inima pocneşte
Sufletul în tine vuieşte
Oasele-ţi trosnesc
Închide ochii, asta în viaţă e ceva firesc

De multe ori spui că nu mai vrei
Că tu n-ai rost şi nici nu te alegi cu ce vrei
Vrei leşul tău să stea sub pământ
Lasă moartea să fie hrană pentru diavolul flămând

Am trecut prin clipe grele
Trec şi-acum şi-s poate zile negre
Tot ce am înţeles într-un final
Iubirea te face normal cum un val se sparge de mal

Nu trebuie să spui că nu mai poţi
Ce ţi se da e pentru că în tine-s mulţi roboţi
Poţi duce orice greutate-n spate
Cu toate astea rămâi drept şi demn cu fruntea spre stelele curate

Stai în genunchi cu praf în gură
Durerea…

View original post 18 more words

Sunt doar un om…

           Mă las condusă de sentimente. Mă distruge propriul suflet. Îmi doresc să-mi iau sufletul și să-l arunc la picioarele lumii…luați-l voi și omorâți-l, le strig oamenilor. Îmi sfâșii hainele, le arunc oriunde-n jurul meu. Unghiile lasă urme pe pielea mea rece și subțire. Picăturile de sânge ating podeaua sumbră. Țipete lăuntrice ies din mine cu putere, iar lacrimile îmi inundă fața, spălându-mi rănile sângerânde. Unde-mi ești indiferență?! îmi spun în gând…

Aud voci, dureri de cap îşi fac apariția, îmi ating tâmplele şi simt durerile cum ies şi-mi ating degetele. Mă lupt cu mine, cu sufletul meu. Întotdeauna pierd…

          Sunt doar un om…rup bucăţi din mine şi-ntind mâinile-n faţa lumii…Luaţi ce vreţi! Plec…plec de lângă mine, dar rămân aceeaşi lângă voi. Plec să mă caut în sufletele oamenilor şi sper să mă găsesc. Sper să nu mă rătăcesc.

În căutarea bucăţilor rupte din mine, seara m-a găsit pe drumuri. Noaptea rece îşi întinde braţele asupra mea, eu încerc să fug de ea. Braţele ei sunt prea lungi, iar tălpile mele au răni, mă împiedic, cad, încerc să mă ridic, dar noaptea mă trage cu forţă…mă las în mâinile ei.

E o altă zi prinsă-n vălurile nopţii.

Sursa foto

Cu neîncrederea la purtător

          Am un suflet ce-l port în buzunarul de la piept, în partea stângă. Mi-am aşezat în el oameni dragi, momente, amintiri ce nu-mi doresc să le uit. E tot ce am.

Am un suflet încăpățânat, ba este fericit, ba trist. Tristețea mi-o provoc singură deseori, din cauza gândurilor ce-mi tulbură liniștea, ce-mi spulberă speranțele, visurile.

          Vorbesc des despre speranțe. Îmi spun adesea că ele nu există, de fapt poate că-mi doresc ca ele să-mi dea un semn că nu-i așa cum cred eu. Știu cauza nemulțumirilor mele, sunt ferm convinsă că eu sunt aceea.

12049268_10153555180471011_7160676832910268588_n

  Baloane albastre – speranţele mele ce-şi iau zborul, lăsând în urma lor nimicul…

A fost o perioadă-n care aveam încredere în mine…a fost.

Am avut perioade-n care mi-am impus lucruri și am reușit să mă țin de propriile-mi promisiuni adresate sufletului meu.

          Cândva o să pun piciorul în prag, îi voi spune neîncrederii să plece.

Sursa foto: fb

%d blogeri au apreciat asta: