Sunt doar un om…

           Mă las condusă de sentimente. Mă distruge propriul suflet. Îmi doresc să-mi iau sufletul și să-l arunc la picioarele lumii…luați-l voi și omorâți-l, le strig oamenilor. Îmi sfâșii hainele, le arunc oriunde-n jurul meu. Unghiile lasă urme pe pielea mea rece și subțire. Picăturile de sânge ating podeaua sumbră. Țipete lăuntrice ies din mine cu putere, iar lacrimile îmi inundă fața, spălându-mi rănile sângerânde. Unde-mi ești indiferență?! îmi spun în gând…

Aud voci, dureri de cap îşi fac apariția, îmi ating tâmplele şi simt durerile cum ies şi-mi ating degetele. Mă lupt cu mine, cu sufletul meu. Întotdeauna pierd…

          Sunt doar un om…rup bucăţi din mine şi-ntind mâinile-n faţa lumii…Luaţi ce vreţi! Plec…plec de lângă mine, dar rămân aceeaşi lângă voi. Plec să mă caut în sufletele oamenilor şi sper să mă găsesc. Sper să nu mă rătăcesc.

În căutarea bucăţilor rupte din mine, seara m-a găsit pe drumuri. Noaptea rece îşi întinde braţele asupra mea, eu încerc să fug de ea. Braţele ei sunt prea lungi, iar tălpile mele au răni, mă împiedic, cad, încerc să mă ridic, dar noaptea mă trage cu forţă…mă las în mâinile ei.

E o altă zi prinsă-n vălurile nopţii.

Sursa foto

Cu neîncrederea la purtător

          Am un suflet ce-l port în buzunarul de la piept, în partea stângă. Mi-am aşezat în el oameni dragi, momente, amintiri ce nu-mi doresc să le uit. E tot ce am.

Am un suflet încăpățânat, ba este fericit, ba trist. Tristețea mi-o provoc singură deseori, din cauza gândurilor ce-mi tulbură liniștea, ce-mi spulberă speranțele, visurile.

          Vorbesc des despre speranțe. Îmi spun adesea că ele nu există, de fapt poate că-mi doresc ca ele să-mi dea un semn că nu-i așa cum cred eu. Știu cauza nemulțumirilor mele, sunt ferm convinsă că eu sunt aceea.

12049268_10153555180471011_7160676832910268588_n

  Baloane albastre – speranţele mele ce-şi iau zborul, lăsând în urma lor nimicul…

A fost o perioadă-n care aveam încredere în mine…a fost.

Am avut perioade-n care mi-am impus lucruri și am reușit să mă țin de propriile-mi promisiuni adresate sufletului meu.

          Cândva o să pun piciorul în prag, îi voi spune neîncrederii să plece.

Sursa foto: fb

Sa demascam critica

Autoarea Nataşa Alina Culea ne vorbeşte înţelept despre critică

by Natasha Alina

O lectie valoroasa pentru mine si pentru voi.

Critica constructiva? Cacofonia vorbeste de la sine, da, nu exista asa ceva 🙂

Am scris acest articol pentru toata lumea, pentru bloggeri, pentru scriitori, pentru oameni criticati in general.

Critica este adeseori mascata sub forma unui ajutor pe care vrem sa-l dam unei persoane, cand, in realitate, este o incercare de devalorizare a unei persoane, ca raspuns la teama lipsei de valoare interna. Intentiile negative refulate sunt puse intr-o maniera fals constructiva, iar prin critica, aceasta refulare se vrea justificata.

Cand critici, nu vorbesti atat de mult despre persoana criticata, ci despre tine insuti. De aceea, critica se face in lipsa persoanei criticate, daca ar exista o astfel de critica “constructiva” nu ar fi nicio problema ca discutia sa fie una intima, personala. Critica este un strigat al cuiva care are nevoie de atentie, dar care este in self-denial.

24c00eed9c5e7c09ea27d7dd732b405d

Exemplu:

O…

Vezi articol original 227 de cuvinte mai mult

Astrul nopții

Aici găsiți Luna mult mai frumoasă (click).

DSCN1974

DSCN1975

Gratitudine pentru iubire

          Scriu poveşti de dragoste ţinându-l pe el de mână.

Ar trebui să mă agăţ de sufletul lui, dar nu-i nevoie, pentru că sufletul lui stă deschis şi mă îmbrăţişează pur şi simplu numai când îl ating. Îl privesc pe furiş şi gânduri de mulţumire îmi apar în minte. De plâng, el îmi şterge lacrimile „heiii..de ce plângi?! pfwai, m-ai făcut fleaşcă” ş-apoi râd cu lacrimile adunate-n bărbie. Mi se întâmplă să-l privesc şi să încep să vărs lacrimi, lacrimi de fericire că există-n dreapta mea. 

De n-ar fi el cu dozele sale de optimism, acel om cu „lasă că o rezolvăm noi”, eu aş înnebuni. Mă copleşesc gândurile şi intru-n picaj.

În spatele lui nu stă o femeie puternică, el este puterea, puterea de-a mă face să stau dreaptă. Stăm pe aceeaşi linie, la acelaşi nivel, pentru că el mă ajută să fiu acolo. Suntem doi oameni ce-şi poartă sufletele împreunate. 

Andy si Lory 353mOriunde îl vezi, mă vei vedea şi pe mine şi oriunde mă vezi, îl vei vedea şi pe   el. (şi la propriu şi la figurat)

Îl iubesc pentru că îmi iubeşte imperfecţiunile, pentru că mă face să mă simt  frumoasă. Îl iubesc pentru că noi doi suntem o familie şi ştiu c-o să fie cândva un tată minunat. Îl iubesc pentru că încurajările sale mă ajută să fiu bine, să mă liniştesc.

El e omul imprevizibil, omul ce mă ia de mână noaptea târziu şi mă duce să privim cerul înstelat. 

 

Noaptea când adorm în braţele sale mă simt protejată, protejată de gândurile mele întunecate despre rostul existenţei mele pe lumea asta, iar dimineţile sunt mai senine când deschid ochii şi-ţi văd chipul.

Mă adăpostesc lângă sufletul lui, lăsându-mă învăluită de dragoste. 

Cele mai pure zâmbete mi le aşează pe buze cu delicateţe, iar fiecare moment în preajma lui e haios şi drăgăstos.

PSX_20150215_202751

        Andrei este numele dragostei mele.

Îţi mulţumesc că exişti în viaţa mea!

În liniște despre liniște

          V-am spus că-mi plac locurile unde oamenii trec fie în grabă, fie molcom? Acele locuri unde sunt înconjurată de oameni îmi oferă linişte…da, da, nu vă miraţi. Locurile aglomerate mă fac să uit de mine, de gândurile mele.

          Văd oameni ce poartă pe chip zâmbete, fie ele adevărate sau nu. În ochii unora văd durere, tristeţe, în ochii altora văd succesul, fericirea, curajul. În fiecare din ei pot vedea poate un prieten, ori un om înşelător…un om ce-ar întinde o mână, ori un om ce-ar înhăţa acea mână întinsă…un om cu încredere de sine, ori altul făr’ pic de curaj… Totul poate fi sau este doar o impresie, un proces de imaginaţie.

          Îmi place să stau în locurile unde oamenii buni, cu suflet şi oamenii cu măşti se întâlnesc, acele locuri unde gândurile mele se estompează şi-n care mintea începe să citească gândurile celorlalţi trecători prin viaţă.

Îmi găsesc liniştea-n aglomeraţie. Ciudat, nu?!

          Al doilea concept despre linişte este acea linişte ce o atragi din natură. Parcă-i mai bine aşa, îmi veţi spune că aceasta se numeşte cu adevărat linişte. Natură=linişte, pace.

          Munţii mă fac să mă întreb de ce își doresc atât de mult să atingă cerul. Păsările parcă roagă cerul să se apropie și el de munți. Norii încearcă și ei să le vorbească, și uneori varsă lacrimi pentru ei, simțindu-le liniștea apăsătoare. Furtunile îi învăluie, dar ei stau neclintiți, învățându-mă ce-i voința  și puterea din spatele tăcerii asurzitoare.

DSCN0428

 

 

În vârf de munte speranțele trăiesc,
formând o scară imaginară în univers.

 

 

 

 

                         Îmi imprim liniștea trăgând aer în piept, eliberându-mi sufletul.

DSCN1166

 

DSCN1995

 

 

Din munți se revarsă dorințe,
ce-n adâncuri se ascund.

 

 

 

 

Off-topic: un cover ce-l ador

%d blogeri au apreciat asta: