Mi-e dor…și zbor printre gânduri.

          Mie dor de un curcubeu atunci când lacrimi încă mai curg. Trec mâna deasupra cerului și-mi desenez un curcubeu, chiar eu. Culorile încă nu-s prea strălucitoare și calde, mai necesită atenție, speranțe și iubire.
          Mi-e dor de-o bancă-n parc atunci când neliniştea m-apasă. O bancă, o carte ș-un copac. Copacii sunt protectori, de aceea îi iubesc.
          Mi-e dor s-alerg atunci când paşii îmi sunt grei. Ș-alerg doar prin minte, cu mii de gânduri și pasi mărunți.
          Mi-e dor s-aprind o speranţă atunci când totul în jur este stins, atunci când clipa de mâine se transformă-n azi.
          Mi-e dor de agitaţie, dar nu de cea din al meu suflet. Agitația din jur îmi face bine și uit de mine.
          Mi-e dor de păsări atunci cand simt că am nevoie de aripi. Zbor de pasăre, lin, în bătaia vântului ce n-o doboară, ce ajunge atât de departe încât atinge cerul și norii. Are cea mai caldă voce atunci când ea îmi cântă și doar pe ea pot s-o ascult în orice clipă. Urcă, coboară, se-nvârte, planează… Ce poate fi mai pur și eliberator decât zborul de pasăre? Tot ceea ce simte și vede este atât de unic. 

          spring_heaven_by_gallynette-d66e2bnSursa foto        

 
          Flori albe îmi cad la picioare. O splendoare! Parfumul primăverii îl simt adânc în suflet, o ating și ea-mi încântă ochiul minții. Iubirea îmi e adiere dulce și caldă, suavă și delicată, e precum primăvara ce mă bucură și mă ține-n viață. Doar ea îmi arată că pot renaște, ea mă ajută.
          Iubesc tot ce mă-nconjoară, iubesc natura cu toate capriciile ei. Natura te face om, dacă știi s-o asculți și s-o simți.
 
          Mi-e dor să simt atunci când nu mai simt nimic, dar ceva simt…simt că mi-e dor de orice.
         

f_e_e_l_i_n_g___by_lukreszja-d4xf94qSursa foto

                          Și cum bine v-am obișnuit, bonusul iarăși vi l-am oferit:

Această prezentare necesită JavaScript.

L-230320142407

Posted on 01/04/2014, in Uncategorized. Bookmark the permalink. 35 comentarii.

  1. einfach super,lg.alois

  2. superbe gânduri şi superbe poze🙂

  3. O declarație de iubire suavă si delicată 🙂

  4. Superba postare ! 🙂
    M-a cuprins……………………
    MELANCOLIA !! 🙂 🙂

    O seara frumoasa !
    Aliosa.

  5. Ai dreptate, natura te ajuta sa depasesti anumite momente,in niciun caz timpul, timpul e o forma, iar toate momentele lui formeaza un suport, depinde cum il folosim.
    „Flori albe îmi cad la picioare. O splendoare!” Florile albe care-ti cad la picioare le vad ca pe niste sperante. Frumoasa imagine !🙂

    Imi place tare mult articolul tau. M-ai incantat !
    Pupici cu lipici. ♥

    • Total de acord cu tine, draga mea! Nici nu știi cât de mult mă bucură rândurile pe care mi le-ai scris. Prin aceste rânduri mi-ai așternut chiar tu câteva speranțe-n cale. Și are primăvara atât de multe flori pentru mine, pentru tine, pentru toți…pffff!🙂

      Îți mulțumesc foarte mult și din tot sufletul!
      Mă bucur mult că-ți place și sunt entuziasmată de acest lucru.🙂
      Pupici și îmbrățișări și din partea mea, sufletul meu drag! ♥

  6. Foarte frumos! Poza cu apusul imi place foarte mult!
    PS: Un mic sfat (sau mai bine zis, o parere) – fontul este un pic prea mic, pe mine cel putin ma dor ochii citind… iti spun pentru ca ma gandesc ca ar putea fi si altii in aceasta postura. Repet, e o parere!🙂

  7. Reblogged this on LA BOTTEGA DELL'ANIMA and commented:
    Wonderful !!!

  8. Si mie imi este dor😦

  9. Ce frumos ai împletit gândurile cu fotografiile. Sunt toate pline de dor.

  10. Reblogged this on Ilyn Blog and commented:
    Şi mie imi este dor de câteva lucruri din acest articol. Vouă de ce vă este dor?🙂

  11. Bună ziua Loredana,
    Fotografii, poezie, muzică frumoasă!
    Vă mulțumesc pentru tot ceea ce (de partajare și prietenie)!
    Bun săptămână!
    Pupici.

  12. victoria.cega@yahoo.com

    FOARTE FRUMOS TOT MERSI ! ❤

  13. foarte frumos !!!!!!!!!!!!!!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: