Gesturile

          Gestul reprezintă fapta ce înlocuieşte vorba.

          Gesturile ating sufletul şi îl mângâie. O simplă privire îţi aduce bucurie, îţi pune sângele-n mişcare, îţi poate hrăni sufletul şi te poţi sătura până la următorul gest oferit.

          Întinde mână, ţine palma deschisă şi primeşte ce-i în jur, primeşte orice gest, orice cuvânt şi păstrează-le. N-o închide, dacă simţi liniştea, mai ales când primeşti şi-o doză de zâmbete! Las-o deschisă şi pentru viitoarele daruri.

          Fiorul gesturilor e magic, e precum un dans cu vântul la asfinţit sau răsărit,

1497691_566093176794151_1697145314_nSursa foto

e ca şi cum ai sta pe un nor.

1526677_566886466714822_326238962_nSursa foto

          Armonia în viaţă este dată de cuvinte şi gesturi. Orice cuvânt alcătuieşte un gest. Ducem dorul gesturilor, aparţinem lor şi suntem controlaţi de ele.

          Există şi părţi mai puţin plăcute ale acestor gesturi sau cuvinte, dar prefer să mă opresc aici, să las să dăinuie partea frumoasă a acestora.

 

                                         -BONUS-

Vă invit să citiţi noul număr al revistei Orizonturi Literare! Lectură plăcută!

 

Posted on 11/01/2014, in Uncategorized. Bookmark the permalink. 18 comentarii.

  1. Un îndemn minunat, ce ne învață să fim mai buni și mai conștienți de acele lucruri care contează cu adevărat: lucrurile simple, cum ar fi un zâmbet, o atingere. Sper să țină cât mai mulți cont de acest îndemn!🙂

  2. Gesturile atunci când sunt făcute nu pentru afirmație însă având o motivație corectă, acestea își ating adevăratul scop🙂.
    O seară frumoasă dragă Loredana. Tu ești o fată deșteaptă.🙂

  3. Apreciez acest gest, pe care l-ai făcut cu inspirație, pentru fiecare suflet!🙂

  4. Emoţie pură aici la tine!

  5. minunata a 2-a fotografie !

  6. Foarte frumos post! Si eu cred acelasi lucruri despre gesturi si cuvinte!

  7. Bună ziua Loredana,
    Vă mulțumim pentru vizita dumneavoastră!
    Eu știu un pic despre țara dumneavoastră.
    Soția unuia dintre fiul meu este limba română.
    Împreună, eu și soția mea, de Crăciun 2013, noi am fost la Sighet.
    De exemplu:
    Am vizitat Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei.
    Am vizitat Muzeul Satului.
    Am vizitat, de asemenea, biserici și am avut unele plimbari mare în pădure lângă Iza și Tisa.
    Am trecut locul de nastere al lui Elie Wiesel.
    Există doi ani, ne-am făcut călătoria de la București la Sighet, antrenor, pentru nunta!
    Deci avem amintiri frumoase.
    Iertare pentru traducerea.
    Eu folosesc traducătorul Google!
    Pupici.

    Notă: Ducu Bertzi este un unchi de nevasta fiului meu!

    • Ce frumos și impresionat! Mă bucur să aud toate aceste lucruri. Nu aveți de ce să vă cereți iertare. Chiar apreciez faptul că doriți să-mi scrieți în limba mea maternă. Vă felicit!
      Vă trimit gânduri bune. Vă mulțumesc!
      P.S.: Domnul Ducu Bertzi este un mare artist pe care-l apreciez.
      S-aveți zile minunate!🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: