Şase iulie ❤

          

          Sunt lucruri şi persoane importante,

          Care fac parte din viaţa mea. 

        

          Sunt sentimente şi trăiri,

          Ataşamente şi iubiri.

         

          Într-o zi de 6 iulie, prin 2008, două suflete s-au hotărât să se iubească şi să se unească printr-un sărut. De atunci s-au adunat mii şi mii de amintiri, şi trăiri. 

          Pe 6 iulie 2013 s-au împlinit 5 ani de la acel prim sărut, de la începutul unei iubiri. O zi extrem de memorabilă şi inedită. Surpriza lui pentru mine, pentru noi.

Este povestea noastră, a mea şi a LUI (Andrei). ❤

          Era o zi furtunoasă, la propriu. Planul nostru părea că s-a spulberat cu primele picături de ploaie, transformate-ntr-o furtuna ce nu ne mai dădea pace şi nici speranţe că va înceta.

          Priveam pe geamul din spate al maşinii, îngrijoraţi. Aşteptam invitaţii, care luau parte la momentul acela inedit.

Deja mă întristasem, şi nu trebuia, pentru că era ziua noastră. Dar au aparut invitaţii, şi starea mea revenise la normal.

Am pornit către un loc în care picăturile mari de ploaie nu ne atingeau şi unde speram că toată această furtună se va opri. Şi aşa a fost, s-a oprit.

Am plecat apoi spre un alt loc mai liniştit , dar în toată liniştea aceea, mişcările noastre erau aşa agitate. Era o agitaţie plăcută, pentru că descopeream necunoscutul.

Am înălţat spre cer 6 lampioane…da, 6! Şase gânduri bune, speranţe, dorinţe, vise.

Ce clipe frumoase…câte amintiri! Nu pot descrie în prea multe cuvinte acea seară, pot spune doar că am avut parte de clipe minunate şi de fericire. Şi asta cred că-i de ajuns.

ZÂMBETE…RÂSETE…PRIETENI…STELE…LUMINI…ÎMBRĂŢIŞĂRI…URĂRI…DORINŢE…EMOŢII… toate au format o seară minunată. O seară de 6 iulie 2013.

Lumini spre cer noi am aprins,

Şi dorinţe mari, de neatins.

Veselie multă şi speranţe,

Ţinând un lampion în braţe.

Imagine

A fost ziua noastră, într-o seara luminată. ツ❤

Las fotografiile să vorbească-n locul meu:

Imagine

          Îti mulţumesc iubitul meu, pentru TOT…pentru c-ai apărut în viaţa asta a mea plină de nonsens…pentru că-mi eşti aproape în fiecare clipă…pentru că ai grijă de mine…pentru că ma iubeşti. Pentru toate acestea TE IUBESC! ❤

Imagine

„Acolo unde domnește iubirea și imposibilul poate fi atins.” – Proverb indian

Imagine

„Iubirea nu se poate măsura, dar poți s-o dăruiești fără măsură…” – Maica Tereza

Imagine

„Dragostea este un înot greoi prin miere.” –  Zvonimir Drvar

Imagine

„Te iubesc pentru că mă iubeşti: acesta e un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc: aci începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii.” –  Liviu Rebreanu

Imagine

„Iubirea este un legământ al omului cu cosmosul.” – Claudiu Ovidiu Tofeni

Imagine

„Iubirea este bucuria de a face altora bucurie.” – Sfântul Ioan Gură de Aur

………………………………………………………………………………………………………….

Aş vrea să opresc timpul,

Măcar o secundă…

Să las clipa să-mi răspundă…

Pot retrăii momentul?

 

DSC00651m

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Posted on 11/07/2013, in Uncategorized. Bookmark the permalink. 37 comentarii.

  1. Incredibil!! Sunteti atat de frumosi, de naturali, iar zambetul vostru imi demonstreza cat de multa iubire e la mijloc.Felicitari pentru aniversare, si un viitor stralucit sa aveti. Te pup Loredana! :*

  2. Frumoşi mai sunteţi şi naturali (cum bine spuse cineva mai sus)
    La cât mai mulţi „6 iulie” !🙂

  3. lisaelskerarvid

    💗Love this😃

  4. Ati avut o zi minunata ca si voi, de altfel… dragostea sa va tina uniti pentru totdeauna…😀

    Sunteti superbi si va indragesc, stiti asta ! ♥
    Aaaa… si n-o sa uit nici ziua cand a inceput aceasta frumoasa poveste de iubire.. imi amintesc fiecare detaliu in parte…caci prietenia dintre noi a facut sa fiu prezenta si atunci…

    Ohh, tinerete !!!

  5. Mai bine mai tarziu decat niciodata !
    WordPress.com/ mi-a adus abia azi la cunostinta minunata voastra aniversare :
    La Multi Ani si din partea mea !
    Aliosa.

  6. La multi ani, cu iubire si intelegere, sa va fiti unul altuia sprijin si ajutor pana la adanci batraneti, sa fiti sanatosi si fericiti si sa va fie bine pe toate planurile. Va pup cu drag, copii frumosi si buni ce sunteti🙂 :*

  7. Te-am nominalizat la premiul :A Three Bouquet Awards.
    http://viataoperadearta.wordpress.com/2013/07/05/din-sevaletul-vietii/ vino pe pag. mea si copiaza premiul. Felicitari!

    • Multumesc frumos!🙂

      Si imi cer scuze, deoarece deocamdata nu ma ocup cu astfel de articole, legate de premii. Ma gandesc ca trebuie sa fac acelasi lucru si eu, la randul meu, dar nu-mi doresc asta acum.
      Sper sa nu deranjeze ceea ce spun.

      O seara frumoasa!

  8. Dumnezeu sa vă binecuvânteze pe amândoi cu o viață frumoasă și trăită după voia Lui.
    În felul acesta va veti uita în urmă fără sa aveti regrete.
    ȘÎ mai mult, Dumnezeu va spune…”Bine ați lucrat, Andrei și Loredana”.
    Te îmbrățișez, Loredana:)

  9. Versuri şi lumină. Într-un cuvânt: căldură. E ceea ce căutăm mereu.

  10. Va doresc „La multi ani!”, iar sufletele sa va fie complice la iubirea eterna!

  11. Frumos si emotionant! Ma bucur pentru voi, sa sarbatoresti mereu la fel, cu aceeasi putere pe care numai iubirea ti-o da!🙂

  12. Foarte frumoase ganduri,dupa 5 ani…ma bucur impreuna cu voi.Iubirea va invinge intodeauna! Daruiti-va multi anii de aici inainte ,iubirea voastra curata,unul celuilalt.Este cel mai frumos cadou pe care cineva il poate oferi si primii vreodata.
    O viata frumoasa!

    • Ne bucura sa auzim aceste cuvinte din partea d-voastra!🙂 De aceea va multumim foarte mult!
      Mereu vom incerca sa ne fie bine, impreuna.
      S-aveti numai zile frumoase si senine!

  13. Într-o lume din ce în ce mai nestatornică, iubirea voastră dă sens ideii de peren… Ştiu că nu voi fi acolo la cea de-a şaptezecea voastră aniversare, dar te rog, promite-mi că va fi cel puţin la fel de intensă!😉

    Şi îţi mulţumesc frumos pentru urări.😳

  14. La cat mai multi ani impreuna, sa va iubiti si sa va respectati, sa fiti la fel in fiecare an al vietii voastra!

  15. Foarte gest frumos!
    Sperbes gânduri!
    Imagini frumoase!
    Felicitări.

    http://lewisfoxy2.wordpress.com/2013/07/10/lamour-est-un-fleuve/

  16. Iubirea este cel mai frumos sentiment din lume. Iar daca ne gasim si persoana potrivita, putem razbate oriunde, oricand si oricum! Cat mai multi ani impreuna. Imbratisari. Altesse

  17. Ce frumos❤ Ca să citez un clasic în viaţă: "iubiţi-vă mult!"❤

  1. Pingback: Din şevaletul vieţii | arta si natura

  2. Pingback: 11 iulie – ziua dragostei? | Pasi prin viata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: